Conform edu.ro:
“Conform Legii Educației Naționale nr. 1/2011, învăţarea în contexte nonformale este considerată ca fiind învăţarea integrată în cadrul unor activităţi planificate, cu obiective de învăţare, care nu urmează în mod explicit un curriculum şi poate diferi ca durată. Acest tip de învăţare depinde de intenţia celui care învaţă şi nu conduce în mod automat la certificarea cunoştinţelor şi competenţelor dobândite.
Competenţele şi atitudinile dezvoltate elevilor în cadrul învăţării nonformale includ: competenţe interpersonale, capacitatea de lucru în echipă, încrederea în sine, disciplina, responsabilitatea, capacităţi de planificare, coordonare şi organizare/competenţe de gestionare a proiectelor, capacitatea de a rezolva probleme practice etc. Întrucât aceste competenţe au relevanţă crescută în dezvoltarea personală a individului, contribuind deopotrivă la participarea activă în societate şi pe piața muncii, acestea sunt complementare celor achiziţionate prin educaţia formală. Metodele utilizate sunt foarte diferite de pedagogia utilizată în educaţia formală. În cazul educaţiei nonformale accentul este pus pe învăţarea prin acţiune, învăţarea de la egali şi activitatea de voluntariat.”
Copii trebuie sa invete sa construiasca un brand, de aceea i-am implicat in ceea ce insemana promovarea prin ‘New media’.
Le-am pezentat ce insemana a te promova cu ajutorul:
- Youtube
- la ce foloseste un Logo
In acelasi timp le-am lansat un concurs pentru:
– logo static
– prezentare dinamica cu ajutorul tehnologiilor deprinse la atelierele la care participa Scratch respectiv Unity.
Avem un premiu simbolic pentru fiecare din cele doua sectiuni oferit de Media Arrasoft.
Vestea ca am deschis se duce repede! Avem un alt voluntar!
Cu ajutorul si la propunerea doamnei Mihaela avem acum un atelier de dezvoltare personala “Story telling”.
Ca parinte a observat, ca si noi toti, ca este nevoie ca copii sa ‘scoata nasul’ din deviceuri, sa comunice mai mult si sa citeasca!
Acceptam toti profesionistii alaturi de noi, sa impartaseasca din experienta lor copiilor.
Cu ajutorul a inca doi voluntari am impartit copii de la scratch in doua grupe.
Acum avem grupa de Scratch incepatori (mentori Malina si Catalin) – copii incepand de la 7 ani care iau acum primul contact cu programarea.
Si grupa de Scratch avansati (mentor Andreea) – copii care au mai lucrat in Scrach, au deja notiuni de programare si in timp vor trece la C++.